Penibil

Am mers aseara la un Open Rehearsal al Harvard-Radcliffe Orchestra. La inceput dirijorul si artistic director (care intamplator e Yo Yo Ma) ne spun ca e 'by no means a formal concert', cum de altfel atmosfera degajata si discutia cu publicul avea sa confirme.
Totusi, asta nu m-a impiedicat sa am fiori pe sira spinarii cand a inceput sa cante orchestra (formata din studenti). Poate ca asta venea de la faptul ca nu am mai auzit muzica clasica live de peste un an, sau ca sala avea o acustica impresionanta, sau pur si simplu pentru ca sunt eu impresionabil de felul meu. Dar in orice caz au cantat grozav.
Si stateam si ma gandeam: uite dom'le ce atmosfera incredibila fac astia. Ce greu canta, si ce mult au lucrat ca s-o scoata in etapa asta de 'rehearsal'. Si de cati ani de perseverenta a fost nevoie ca sa poata sa-si faca abilitatea de a putea aborda piesele astea. Si pe langa asta au mai facut si destule alte chestii (foarte bine), ca altfel nu au fi ajuns la Harvard.
Si eu fac pe mine cand e vorba sa-l citesc pe Platon, care nici nu e asa greu, si care e numai prima treapta intr-o scara de o mie de trepte. O scara pe care daca nu ma adun n-o urc niciodata.
Poate nu-s singurul care simt ca toti par sa fie mai buni ca mine (de altfel majoritatea oamenilor aici au acest sentiment). Si poate peste vreo 20 de ani o sa se uite altii la mine cum ma uit eu acum la cei din orchestra. Dar pana atunci mai este. Iar pana atunci nu pot sa ma simt decat... penibil.