Darfur rally
Nişte prieteni buni sunt implicaţi într-o coaliţie pentru oprirea masacrului din Darfur. Probabil ştiţi: e un conflict etnic în care guvernul sprijină una dintre părţi (sau sprijinea cel puţin). Până acum se estimează că au murit 400,000 ucişi în conflict sau bolnavi şi nehrăniţi în tabere de refugiaţi.
Astăzi a fost un protest mare aici în Boston şi am fost de acord să mă duc şi eu să încurajez să se facă ceva (nu ştiu destule ca să ştiu ce măsură trebuie încurajată, pentru că situaţia e foarte complexă, dar no, măcar să facem awareness). Când am ajuns acolo, erau probabil vreo 3000 de oameni adunaţi în jurul unei scene mici, de unde o femeie ţipa cu o înverşunare teatrală "We will not allow this to continue!". Colegii de la Harvard mi-au dat o chestie cu un H roşu pe care s-o port. Am semnat şi o petiţie tipărită pe o farfurie. Pe cealaltă faţă a farfuriei era desenat de mână (2500 de exemplare) un ceas care se apropia de ora 12 şi sub care scria, parcă, "time is running out".
Din clipele de la adunare a mai făcut parte şi un protest tăcut ("dying"), în care toată lumea s-a întins pe jos vreme de 5 minute. Aici am avut un şoc: nu s-a făcut de loc linişte pentru că alături de grupul nostru se adunaseră o duzină de oameni care făceau scandal bătând din tobe şi scandând: "Stop the killing in Palestine". Aveau şi ei pancardele lor, însă erau acoperiţi destul de bine de un grup din protestatarii noştri (o pancardă cât tot grupul lor). Nu înţelegeam de ce nu tac şi ce-au ei cu tăcerea ce-i ţineam noi. Apoi am aflat: ei cred că atenţia asupra genocidului (termen contestat) din Darfur scade din atenţia ce-o merită masacrele din Orientul Mijlociu (Iraq, Iran, Palestina etc.). Prezenţa lor mi-a adus aminte de un alt grup care apare la evenimentele altora. Vezi: Fred Phelps, care are un grup care se duce la înmormântările oamenilor care mor în Iraq ca să susţină că moartea lor e cauzată de faptul că în America unii sunt homosexuali.
După ce ne-am întins au mai fost câteva discursuri, unele foarte înflăcărate (ŢWe will continue to fight in our dining hall and we will continue to fight in the White House and we will continue to fight at dinner and we will continue to fight in the UN... "-- aplauze). Însă a fost şi un discurs care chiar m-a impresionat. Tipa spunea: "Preşedintele Bush a spus la ultima adresă despre Sudan că mai trebuie să aşteptăm puţin până când SUA să aplice planul B. Dar când vine un pacient la urgenţe împuşcat sau cu un infarct, doctorii spun că mai trebuie să aşteptăm până tratăm muribundul?"
Apoi am plecat într-un marş spre Fidelity, una din firmele care investeşte în Sudan. Aici lucrurile au început să devină impresionante. Grămada de oameni, înainte destul de mică, acum forma o coloană de-a lungul întregului parc din Boston. Am început să strigăm toţi "Save Darfur!" (adesea nesincron pentru că şirul era prea lung să ne auzim). Trecătorii stăteau şi se uitau la noi: unii scandau cu noi, alţii pur şi simplu se tot uitau cum nu se mai termina şirul. Dintr-un magazin un tip a ieşit cu un megafon şi a început să strige prin el.
Fusesem sceptic iniţial legat de ce putem face cu protestul nostru. Deja s-a încercat atât de mult şi s-a reuşit atât de puţin. Dar azi mi-am dat seama că deşi protestele reuşesc rareori să producă o schimbare decizională (nici măcar alea mari unde vin zeci de mii şi tre să intervină poliţia), reuşesc să întoarcă multe priviri. Reuşesc în orice caz să arate oamenilor că este o problemă şi că ea nu trebuie ignorată.
