30 decembrie 2006

Prefaţă

Am început blogul ca şi o variantă de a trimite veşti acasă. Puteam oricând să enumăr cel puţin 15 persoane care nu mă puteam împăca cu ideea că ştiu doar că "sunt la Harvard" şi că le trimit din când în când un email în care le spun că "mi-e bine". Aşa că la sugestia Elenei am început un blog. Nu ştiam atunci exact însă ce anume vroiam să conţină. Ştiam că vreau să fie interesant, pentru că un proiect la care vizitatorii aleg când revin nu poate fi convenţional sau plictisitor. Mai ştiam şi că sunt multe lucruri care lumea pur şi simplu trebuie să aibă ocazia să le descopere (ce loc interesant e America, ce idei bune sunt puse în practică la universitate etc.). Şi nu în ultimul rând, ştiam că nu pot trăi doar prezentul, trecând prin atâtea experienţe semnificative fără a le consemna măcar într-un fel.
Toate aceste motivaţii au rămas valabile dar între timp, scriind, primind vizitatori şi recitind ce am publicat deja, a început să mi se formeze o idee mai clară a ce vreau să fac prin acest proiect. În ultima vreme am încercat să surprind idei mai mari, experienţe mai semnificative şi să surprind (cred!) mai bine esenţialul. Toate acestea (nici ideile, nici experienţele şi nici vederea de ansamblu) nu le aveam la început.
Iar acum m-am mai întors acasă de sărbători, m-am mai odihnit, am mai vorbit cu oameni, am privit înapoi şi cu ocazia asta am descoperit din nou ce chestie grozavă mi se întâmplă. Am văzut că pot spune că am parte de o educaţie care mă învaţă să gândesc, de un mediu de oameni grozavi şi că în pofida tuturor nereuşitelor am crescut enorm în aceste 4 luni. Aşa că mi-am spus că dincolo de a fi un jurnal sau o modalitate de a comunica, blogul mai poate fi şi o modalitate de a da înapoi o parte din ce primesc. Adică cel puţin, mie mi-ar fi plăcut să pot citi aşa ceva cât eram în liceu şi mi-ar place în continuare să văd ce cred alţii despre ce li se întâmplă, indiferent că stau în România sau în străinătate, că merg la facultate, că lucrează sau că sunt pensionaţi.
Am "legat" aşadar o selecţie (largă) de posturi într-un pdf. Sper că cititorilor le va face plăcere să răsfoiască aceste pagini. Am petrecut, cred, mai mult timp scriind pe blog decât învăţând la economie aşa că pot spune că unele posturi au ieşit chiar foarte bune. Cu aproape 500 de vizite unice (din care 250 au fost sigur vizite, în sensul de poposiri), şi persoane care revin şi lasă comentarii deşi nu le-am cunoscut vreodată, probabil că voi continua şi în viitor. Până atunci, aştept feedback şi saluturi în cartea de oaspeţi sau pe adresa mea de mail, rpamfil[@]gmail.com
Rareş

Niciun comentariu: