Plaiuri mioritice

Articol din Adevarul: "Aleg Romania!" [am reparat linkul]
Studentul asta de la politehnica spune ca vrea sa ramana aici [in Romania] argumentand ca de fapt invatamantul din tara e mai serios si mai riguros. Nu stiu, nu pot compara, si probabil ca n-as putea judeca chestia asta fara sa fiu influentat de faptul ca sunt deja aici.
Dar lauda adusa Romaniei prin exemplele precum operele lui Brancusi si frumusetile extraordinare ma oboseste. Si asta deja de cativa ani.
Romania are niste valori importante: intelectuale (de la Eminescu, Cioran si Eliade pana la olimpicii la mate şi programatorii care il invaţă pe Gates română), culturale (Brâncuşi, Grigorescu, Enescu etc.), ştiinţifice (invenţii de la stilou până la descoperiri precum ribozomi si potentialul premiu nobel al lui Benga), şi de ce nu si sportive (facem performanta in multe sporturi, nu numai gimnastica si fotbal ["Hagi!!!"]). Şi poate lucrurile astea ar trebui să fie aminite chiar mai des decât sunt deja, iar personalităţile importante pot fi studiate şi propuse în şcoli inclusiv ca şi modele (o practică comună în occident). Si e si frumoasa tara, desi adesea mai degraba pentru cei care vin sa o vada decat pentru cei care traiesc in ea (dar asta nu e neobisnuit si nici inexplicabil).
Dar cred ca avem adesea o tendinţă de a ne îmbăta cu apă rece. De fiecare dată când am călătorit am avut ocazia să văd că fiecare ţară are cu ce se lăuda: persanii fac covoare, tunisienii au o minune de deşert, bulgarii au nisipuri aurii, şi dacă treci cumva oceanul ajungi la colosuri precum Cascada Niagara, Marele Zid sau templele Incaşe. Noi am inventat peniţa, alţii au inventat hârtia, roata, cifrele, sticla, paratrăznetul şi tranzistorii. Apoi, mai trebuie să zic că Franţa poate pretinde că a catalizat întreaga emancipare a occidentului prin iluminism, Italia că a a renăscut continentul prin Leonardo şi Michelangelo şi Grecia ne dă încă lecţii la filozofie, la orice latitudine şi longitudine ne-am situa. Şi dacă la ţările astea le-a fost prea bine ca să se compare cu noi ["n-au trebuit să le ţină piept la turci vreme de 4 secole"], putem să ne oprim la Polonia, care a fost şi ea la hotar de imperii, dispărând o vreme bună chiar de pe hartă. Şi acolo, fizicieni harnici au murit iradiaţi ca noi să putem face centrale nucleare azi, iar populaţia a reconstruit o capitală nivelată de raidurile germanilor ŞI a ruşilor. Oamenii stau în locuri frumoase oriunde ar fi ei, şi se luptă cu oropseala şi la fel cum o facem şi noi. Nu cred că are sens să facem clasament cine e mai capabil. Pentru că nu ajută la nimic. Şi pentru că e imposibil să demonstrăm că suntem chiar aşa de grozavi.
Mai cred [corectaţi-mă dacă mă înşel] şi că ideile cum că România e buricul pământului sunt 1. de origine comunistă şi 2. manifestările unui complex de inferioritate. Îmi aduc aminte cum în 1984 pentru statul ăla veşnica ştire la radio era că ţara e în război şi că se fac progrese. "Învingem, ne apropiem de victoria finală, o să fie tot mai bine..." părea să sugereze tabloul pictat de dictatori. Aşa că într-o perioadă în care de fapt economia era în plop şi oamenii erau privaţi de cele mai elementare libertăţi, performanţele echipelor naţionale şi frumuseţile incredibile ale acestui pământ ţineau loc oricărei realizări naţionale reale.
Cât despre de ce continuă ideile astea şi genul ăsta de mândrie fără acoperire ("Suntem noi mai prejos decât americanii, un popor de emigranţi, cu peste 20% din profesorii din universităţi chiar profesori români?"), continuă exact pentru că nu avem suficiente lucruri de care să fim mulţumiţi. Românii se simt în afara Europei ("în sfârşit ne-au primit"), rămaşi în urmă şi "exploataţi de occident". "Nimic nu pare să meargă în ţara asta", "totul e pe bază de pile" ş.cl. Aşa că ne îmbătăm cu apă rece.
Şi ce vreau atunci să spun de fapt? Că România e o ţară fără valoare? Că n-avem cu ce să mândrim? Că ar trebui să emigrăm toţi?. În nici un caz. Ba cred chiar opusul la toate trei. Mă bucur că m-am născut în România, încă vreau să mă întorc şi mai ales, nu cred că mi-aş creşte copii altundeva decât aici. Ne cam enervează americanii ăştia, pe Tudor, pe Elena, pe mine şi pe mulţi mulţi alţii. Şi pe cei din Germania îi cam enervează nemţii ş.a.m.d.
A, şi îmi plac la nebunie frazele de genul: "şi ce dacă nu avem nicio [sic] universitate în primele 500 ale lumii. Probabil avem valori diferite şi criteriile care au fost stabilite pentru a realiza aceste topuri au fost preferenţiale şi comandate." Cred că avem un reflex de a reacţiona la critica care ni se adresează, ca persoane şi ca neam, prin a spune că persoana care o face greşeşte.
Deci ce e de făcut? Cred că drumul nostru către stabilitate şi linişte trebuie să înceapă cu câteva gânduri la rece. Nu poţi să pretinzi că eşti buricul pământului şi să le spui la ceilalţi că au ceva cu tine dacă nu te cred pe cuvânt. România trebuie să fie o ţară care să-şi ştie valoarea reală [valoare calculată nu neapărat comparând indici cu alte state], şi asta presupune inclusiv să-şi recunoască problemele [pentru început putem încerca să fim mai serioşi, mai civilizaţi şi mai creativi]. Doar problemele pe care le recunoşti pot fi rezolvate, la fel cum numai păcatele pentru care-ţi pare rău pot fi evitate. Iar între timp, trebuie să deschidem ochii şi să vedem ce e frumos şi reuşit în afara spaţiului carpato-danubiano-pontic.