Asia

Până în 8 aprilie voi fi plecat în Singapore şi Tailanda cu un schimb de studenţi. Voi scrie despre asta, dar în engleză. Puteţi citi veşti despre vizita respectivă aici.

Demisia

Inainte să plec în vacanţă, am anunţat-o pe 'şefa' de la departamentul de spălat table că demisionez. Am încheiat jobul la fel de simplu cum îl luasem: printr-un simplu anunţ. Jobul pe care l-am avut fusese destul de bun: făceam în jur de $250 pe lună curăţând săli de clasă două ore pe zi, de luni până joi. Care două ore de obicei nici nu erau două ore, pentru că lucram foarte eficient, şi ajungeam adesea să scriu pe foaia cu timpul lucrat 0.75, 1.5, şi în zile de plictiseală ajungeam şi la 2.


Munca presupunea în primul rând dusul gunoiului. Asta nu prezenta probleme decât la 1-2 coşuri pe zi, unde se vărsa cafeaua prin pungă sau se rupea punga (aici un pic de greţăleală, dar no, un om normal trebuie să suporte măcar atât). Apoi trebuia să strâng hârtiile lăsate prin amfiteatru, pungile cu mâncare şi, din nou, cafelele abandonate. Apoi urma ştersul tablei. În jumătate din cazuri buretele era încărcat cu cretă până la refuz, aşa că îl băteam într-un loc unde să păteze cât mai puţin (era şi vina mea că nu aveam tot timpul bureţi curaţi cu mine) şi apoi cu mişcări ample, în câteva treceri, ştergeam nu numai ce era scris, dar şi urmele de cretă întinsă. Ca în cele din urmă sala de clasă să arate pentru studenţii de la seral aşa cam cum arată pentru noi dimineaţa când mergem la curs.
Jobul a fost bun, dar a venit vremea să mă opresc. Înainte să plec am încercat să aduc nişte schimbări în sistem, dar fără prea mult noroc. În primul rând, am vrut să le spun să se asigure că în depozit sunt mereu bureţi curaţi, dar se pare că mai au nevoie de încă un om să-i cureţe şi de o metodă care să nu implice spălarea lor cu apă (se strică). Apoi, aş fi vrut să fie un sistem serios de coordonare de lost&found. Găseam zilnic câte un mobil, calculator, aparat de fotografiat, dosar etc., care le duceam la birou ca lumea să vină să şi le ia. Problema este însă că oamenii vin în sala de clasă, văd că nu e obiectul, şi dacă nu e suficient de valoros, renunţă. Nu ştiu unde e biroul nostru, nu ştiu probabil unde au pierdut obiectul. Iar pentru că la Harvard lucrurile sunt descentralizate, un portmoneu pierdut pe drum de la cămin până la sala de clasă ar putea fi în 3-4 locuri. M-am gândit aşadar să se facă un site pe care lumea să posteze ce găseşte, unde le duce, şi ce s-a pierdut. Dar pentru un asemenea plan trebuie să vorbesc în alte locuri, şi văzând că pare aşa de greoaie implementarea, am renunţat (deşi nu trebuia). Măcar nişte bileţele standardizate trebuiau, care să le lăsăm în clase unde găseam obiecte. Însă cum deja este în fiecare sală un bileţel la uşă pe care scrie unde e biroul (dar pe care însă după mine nimeni nu-l citeşte pentru că pe anunţ mai sunt 3-4 chestii), propunerea nu a trecut.
Am hotărât deci că munca asta nu mi se potriveşte. Erau numai câteva moduri în care puteam să şterg tabla, să aranjez scaunele, sau să leg nodul la sacul de gunoi. Şi unde mi se părea că puteam inova ceva, nu eram în poziţia de a comanda schimbarea (după vreo doi ani de făcut curăţat cu grijă aş fi putut să fiu promovat, dar n-am atâta răbdare şi nervi).
Iată deci sfârşitul primului meu job. Un job care m-a disciplinat puţin (freacă, freacă, aşa, să fie perfect), m-a călit (ce-i în gunoaie pâna la urmă: lucruri pe care înainte să le aruncăm puneam mână) şi de ce nu, a fost şi un refugiu (mai ascultam muzică, mai lăsam celelalte treburi în urmă şi făceam un fel de workout).
În orice caz, deşi am avut şi eu pâna la urmă un job la Dorm Crew, n-o să uit niciodată gândul care l-am avut când am aflat prima dată când am aflat de această 'oportunitate'. Practic, Dorm Crew face parte din FMO, care reuneşte pe toţi cei care se ocupă de curăţenie (oamenii de servici) şi cei care tund iarba, desfundă canalele ş.a.m.d. Pe scurt, e vorba să faci treaba pe care o fac oameni cu educaţie minimă, din medii sociale de care noi ne distanţăm tot mai tare (trebuie să spun aici că am colegi aici care curăţă WC-urile din cămine pe bani). E vorba să faci joburile care ţi s-ar părea derizorii. Ca apoi, cu timpul, să urci scara, ştiind şi cum e la baza ei.

Eliot House!

Azi dimineata la 8 am primit decizia loteriei de housing. Se pare ca de la anul voi locui in Eliot House: http://eliot.harvard.edu.

Acum, prin Yard umbla grupuri galagioase de studenti din anii mai mari, inarmati cu baloane si trompete, fiecare imbracat specific house-ului din care face parte. Bobocii, care tocmai au aflat unde vor locui de la anul, coboara din camin, iar colegii mai mari incep si urla si-i imbratiseaza, si toti sarbatoresc impreuna.

Sportivii

O diferenta intre facultatile americane si cele din restul lumii e ca cele mari (in dimensiuni) au echipe la aproape toate sporturile, ca scoala recruteaza studenti anume pentru ele, si ca rezultatele sportive ale scolii si mandria fata de echipele proprii sunt subiecte serioase. A, si sigur, se construiesc stadioane si centre sportive imense.
Facand ordine, am dat peste doua 'revista' pe care am primit-o la meciul de fotbal Harvard-Yale. Urmatoarele doua pagini m-au socat [dati click pe imagini sa vedeti la ce ma refer]:


Alta constitutie (pana la punctul la care aparitia lor te socheaza, de exemplu cand stai langa ei la coada in sala de mese si mai vezi si cat mananca), alte cursuri si specializari (aproape exclusiv Government si Economics), alt gen de activitate la cursuri, alt loc fizic in campus (sunt 12 house-uri, dar la ei predomina Pforzheimer si Leverett, si toti oamenii astia petrec extrem de mult timp in sali de forta si in zona atletica a campusului). Intr-un fel, un grup total aparte, dar in alte feluri, colegii, si chiar vedetele noastre.

Thayer snowman

Cu ce se ocupă unii la 2 noaptea după ce a nins din belşug.

[observati ce elegant am blocat intrarea]

Bineînţeles că la o oră după ce l-am terminat prietenul nostru tancul a venit si dintr-o lovitura o mutat toata chestia pret de vreo 20 de metri. Dureros.

Born in USSR party

How much can your liver take... spirit rusesc... ce mai. Abia aştept să merg.
Apropo, evenimentul a fost gândit ca o sărbătoare de 8 martie. Ce mod interesant de a sărbători 8 martie, totuşi :)

Drumul matasii

Semestrul asta fac un curs foarte interesant, şi unic. Se numeşte Historical and Musical Paths on The Silk Road si e predat de doi profesori, unul din departamentul de studii orientale si celalalt de la muzica. E un curs centrat în jurul ideii drumului mătăsii, dar mereu mă surprinde cât de multe lucruri poţi să înveţi şi să înţelegi pornind doar de la asta.
Iată câteva lucruri care mă impresionează:
În primul rând, imi place la nebunie de profesorul care predă partea de istorie/cultură. Tipul a călătorit drumul mătăsii şi chiar reuşeşte să ne facă să retrăim experienţele pe care le au comercianţii. Ne povesteşte despre caravane, despre atmosfera de pe drum şi din oraşe, ne arată poze din diverse locuri, ne aduce mostre de mătase. Ne învaţă cum se cultivă viermii de mătase. Ne uităm la picturi şi sculpturi în care se văd influenţele dintre civilizaţii (un exemplu e apariţia scaunelor în China). Ne arată felurile diferite de scriere şi ne explică cum au evoluat unele din altele. Ne uităm pe Google Earth la oraşe, le studiem aşezarea şi construcţia, şi parcurgem "din avion" drumul mătăsii, prin munţi şi deşerturi. Partea asta de curs mă fascinează. Câteodată nu ştiu cum se leagă toate şi ce e de fapt de învăţat, dar cred că de fapt e vorba de înţeles. Practic, vedem o variantă de globalizare care e în unele feluri mai amplă chiar decât cea pe care o trăim azi.
La partea de curs se adaugă seminariile cu un doctorand de la studii orientale. La fiecare întâlnire ne aduce monede. Într-o săptămână am fost la muzeu. Vorbeşte vreo 4 limbi asiatice, din care eu nu auzisem decât de chineză şi japoneză. Deşi a citit pe temele respective de câteva zeci de ori cât fiecare din noi (ăsta e un curs de core la care sunt studenţi şi de la matematică sau economie), la fiecare seminar nu face altceva decât să pună întrebări şi să ghideze pe noi să ajungem la concluzii.
Pe partea de muzică avem un profesor care cred că altceva nu face decât să se ocupe de cursul ăsta. În fiecare săptămână apar pe website-ul cursului vreo 4-5 înregistrări, două ghiduri de audiţie, încă 4 linkuri de Internet. În plus faţă de asta ne aranjează o dată la două săptămâni să vină cineva invitat la curs. Până acum doi profesori (unul din ei a scris una din cărţile pe care le citim), o japoneză care ne-a cântat la harfa Kugo şi un Iranian cu doi asistenţi (el cânta la santur, un gen de xilofon cu coarde, celălalt un tip care cânta la fel de fel de tobe şi menţinea mereu o expresie adorabilă de bursuc iar a treia era o absolventă de la Harvard care cânta în persană).
În plus faţă de cursuri, avem seminariile tot cu el, şi ne aranjează pe parcursul a 6 săptămâni workshopuri cu artişti, în care ei ne învaţă să cântăm la instrumentele la care cântă ei la curs. Săptămâna trecută am cântat la santur şi săptămâna viitoare sper să facem toba care-mi place mie.
Fiind un curs nou, nu s-au înghesuit mulţi (şi sigur, poţi să-ţi dai seama că cursul n-a trecut încă prin proba de foc), dar avantajul e că e foarte intim. Workshopurile astea cu profesorul şi artiştii n-ar fi fost posibile dacă cursul ar fi avut 100 de oameni, iar şi profesorii vorbesc altfel când ajung deja să te cunoasă puţin.
La toate activităţile astea (2-3 ore de curs+2 seminar+1 workshop) se adaugă tot timpul pe care-l petreci ascultând şi citind (de obicei pe sărite) cărţile şi articolele pe care ţi le dau ei. E un curs destul de cronofag, dar îmi place mult. De fiecare dată când îmi spun: e, şi ştiu despre drumul mătăsii, mare lucru, îmi şi răspund: nu, ştiu infinit mai mult decât ştiam despre istoria, culturile, locurile şi oamenii din China până în Turcia.

Speech

La promoţia Stanford in 2005. Ce vreme extraordinară au ăia acolo. Cred că se duc ăia la ştrand tot timpul.
Cât despre tipul ăsta, e aşa impresionant cum i-a mers viaţa. Şi totuşi, deşi el a luptat aşa de mult, până la urmă circumstanţele (putem chiar să spunem soarta), au jucat un joc grozav în a face unele lucruri să i se întâmple.