Eliot Fête

Fiecare House are balul ei, dar cel de la Eliot (casa mea!) le întrece indiscutabil pe celelalte. E scump (ca şi organizare, dar nu ca şi preţ la bilet), e foarte mare, şi e din cele mai selecte (cam toţi băieţii erau la smoching).

Eu, Julie şi Stephen

Prestigiul Fête-ului datează din perioada în care studenţii îşi alegeau house-urile, şi Eliot se distinsese ca fiind cea mai preppy (elitară). Însă şi astăzi e la fel de important: fiecare rezident poate aduce maxim o persoană din afară, şi în ziua petrecerii securitatea e deosebită: nimeni nu poate intra în Eliot fără să fie de acolo. Lumea vrea să vină la Fête cu orice preţ; o colegă din anul 4 mă salută la intrare:

Rareş, eşti în Eliot?
Da.
Vai ce norocos eşti!! Din anul I tot aud de Fête şi acum în sfârşit ajung şi eu.
Şi, cum ţi se pare?
O, e grozav!




Cel puţin faţă de Freshman Formal, Fête-ul a fost o reuşită. Afară aveam o orchestră live care a ţinut ringul plin toată seara, şi înăutru, în sala de mese, aveam muzică din ultimul deceniu. A fost un chocolate fountain în care îţi glazurai căpşuni, covrigi sau biscuiţi, şi s-a mai servit (pe lângă băuturi), şi brânză.
Am fost însă surprins să fiu pus în situaţia de a nu şti pe aproape nimeni. Ceea ce e însă explicabil dat fiind că balul e în mare parte pentru studenţii din anii mai mari, şi că bobocii abia au intrat în Eliot de câteva ori anul ăsta. Şi apoi, balurile astea sunt o chestie foarte 'de cuplu' aici în America, în sensul că 90% din colegii pe care i-am întâlnit veniseră cu perechea lor (şi aici chiar e vorba de perechi, nu de o prietenă invitată sau aşa ceva). Însă de plictisit nu m-am plictisit.

Lino şi Anna, Eliot masters

Ce mi-a plăcut mult e că deşi Fête-ul e un eveniment foarte select, el nu mai face acea discriminare între clase care a stat la baza creeri lui. Cu 20 de dolari şi un costum frumos, oricine din Eliot se poate duce la bal (iar repartizarea către house-uri a fost aleatorie, admiterea la Harvard n-a fost pe bază de pedigree, şi aşa mai departe). Practic, aşa cum scria un articol din ziarul de azi, oamenii de aici îşi lasă statutul la poarta universităţii, şi odată ajunşi aici joacă pe acelaşi teren cu toţi ceilalţi: toţi dormim în aceleaşi cămine, mâncăm la fel în cantine şi participăm la aceleaşi cluburi. Diferenţele se cam văd numai când e vorba de planuri de vacanţă şi de care sunt maşinile care sunt parcate lângă campus. Însă în general salariul părinţilor nu numai că nu transpare, dar în general nu e interesant. Ceea ce e remarcabil dacă ne gândim care e trecutul Harvardului (o universitate unde oameni foarte bogaţi veneau să înveţe the liberal arts şi să construiască relaţii).

Mather Lather

Nu ştiu cum de n-am scris de Lather, dar o sa scriu un pic acum. A fost acum vreo doua saptamani. Atmosfera a fost unică. În mijlocul cantinei de la Mather house au instalat suspendate două foam machines care vărsau continuu clăbuci, încât era practic o zonă de câteva zeci de metri pătraţi în care era un nor mare de spumă.
Efectul spumei era foarte interesant. Nu era propriu-zis săpun, dar cum te înghesuiai printre oameni şi te frecai de ei (mai mult sau mai puţin intenţionat), era aşa un gen de senzaţie de spălare reciprocă, numai parţial plăcută. Lumea dansa ca înnebunită, mai ales cuplurile (deja existente sau în formare), şi nivelul de toleranţă faţă de indecent trebuia să-ţi fie foarte ridicat ca să vrei să te uiţi ce se întâmpla în jur. Pe noapte, muzică, în spumă şi purtând costume de baie -- imagine.


Legat de spumă mai spun şi că era puţin periculoasă. În primul rând din cauza şamponului, pe jos era foarte alunecos. În al doilea rând, dacă intrai în norul de spumă nu prea mai puteai respira şi nu-ţi prea găseai nici drumul afară, dar asta sigur că nu-i oprea pe unii să nu se mişte de acolo. Nici afişele de pe pereţi nu păreau să sperie oamenii:
The foam is your friend. Do not stay in it for too long.
Don't make rash decisions. Do not spend too much time covered with lather.
Asta pentru că anul trecut a fost un val de vizite la clinică după ce unii nu s-au spălat sau au stat cu orele. Deşi, sincer să fiu, după o vreme nu-mi mai doream decât să fac duş cât mai repede şi să ies de acolo, pentru că săpunul era inclusiv în aer.
Dar sigur, pe ansamblu a fost un chef grozav, mai ales pentru cupluri...
:(

Risk

Unii spun ca e nerdy, eu nu ştiu ce să zic, decât că mai bine de jumate din universitate s-a înscris, ceea ce e impresionant. Şi e impresionant şi că Eliot se descurcă bine -- tocmai urmează să batem vreo 3-4 vecini.

Support our workers!

Azi e a treia sau a patra zi (nu consecutivă) când studenţii fac proteste şi greva foamei în sprijinul paznicilor. Zilele astea li se negociază contractul de muncă pentru anii ce vin, şi necesitatea de schimbare faţă de varianta precedentă e foarte mare. Acum salariul e în jur de $11/ora iar la MIT si in alte locuri e in jur de $18. Plus că au existat multe cazuri in care au fost concediaţi fără motive suficient intemeiate. Au nişte aparate mici pe care trebuie să le treacă peste nişte marcaje magnetice puse în locurile pe unde trebuie patrulat. Într-o noapte am văzut pe unul alergând prin campus ca să facă rondul -- probabil adormise.

Gălăgia e foarte mare acum. Se aude corul:
...Justice...now!
Şi când asculţi mai bine se aude şi vocea liderului:
What do we want? Justice! When do we want it? now!

Protestul nu poate fi decat foarte eficient. Dacă se publică în ziare că studenţii de la Harvard fac greva foamei, universitatea nu se va juca cu rezultatul negocierilor salariale. Plus că faptul că fac un cerc şi se învârt în jurul uneia din clădirile administraţiei nu e nici o impresie bună nici o chestie uşor de suportat.
Mai demult, au făcut scandal şi pentru oamenii de servici (cei care se îngrijesc de curăţenie), şi vorbeam cu unul din ei pe autobuz şi spunea "A, o fost destul de rău, dar anul trecut ne-au ajutat mult studenţii and now we have a good deal."
Ce înseamnă totuşi o mentalitate în care oamenii au conştiinţa că pot face scandal când văd că se comite o nedreptate...