Drumul matasii

Semestrul asta fac un curs foarte interesant, şi unic. Se numeşte Historical and Musical Paths on The Silk Road si e predat de doi profesori, unul din departamentul de studii orientale si celalalt de la muzica. E un curs centrat în jurul ideii drumului mătăsii, dar mereu mă surprinde cât de multe lucruri poţi să înveţi şi să înţelegi pornind doar de la asta.
Iată câteva lucruri care mă impresionează:
În primul rând, imi place la nebunie de profesorul care predă partea de istorie/cultură. Tipul a călătorit drumul mătăsii şi chiar reuşeşte să ne facă să retrăim experienţele pe care le au comercianţii. Ne povesteşte despre caravane, despre atmosfera de pe drum şi din oraşe, ne arată poze din diverse locuri, ne aduce mostre de mătase. Ne învaţă cum se cultivă viermii de mătase. Ne uităm la picturi şi sculpturi în care se văd influenţele dintre civilizaţii (un exemplu e apariţia scaunelor în China). Ne arată felurile diferite de scriere şi ne explică cum au evoluat unele din altele. Ne uităm pe Google Earth la oraşe, le studiem aşezarea şi construcţia, şi parcurgem "din avion" drumul mătăsii, prin munţi şi deşerturi. Partea asta de curs mă fascinează. Câteodată nu ştiu cum se leagă toate şi ce e de fapt de învăţat, dar cred că de fapt e vorba de înţeles. Practic, vedem o variantă de globalizare care e în unele feluri mai amplă chiar decât cea pe care o trăim azi.
La partea de curs se adaugă seminariile cu un doctorand de la studii orientale. La fiecare întâlnire ne aduce monede. Într-o săptămână am fost la muzeu. Vorbeşte vreo 4 limbi asiatice, din care eu nu auzisem decât de chineză şi japoneză. Deşi a citit pe temele respective de câteva zeci de ori cât fiecare din noi (ăsta e un curs de core la care sunt studenţi şi de la matematică sau economie), la fiecare seminar nu face altceva decât să pună întrebări şi să ghideze pe noi să ajungem la concluzii.
Pe partea de muzică avem un profesor care cred că altceva nu face decât să se ocupe de cursul ăsta. În fiecare săptămână apar pe website-ul cursului vreo 4-5 înregistrări, două ghiduri de audiţie, încă 4 linkuri de Internet. În plus faţă de asta ne aranjează o dată la două săptămâni să vină cineva invitat la curs. Până acum doi profesori (unul din ei a scris una din cărţile pe care le citim), o japoneză care ne-a cântat la harfa Kugo şi un Iranian cu doi asistenţi (el cânta la santur, un gen de xilofon cu coarde, celălalt un tip care cânta la fel de fel de tobe şi menţinea mereu o expresie adorabilă de bursuc iar a treia era o absolventă de la Harvard care cânta în persană).
În plus faţă de cursuri, avem seminariile tot cu el, şi ne aranjează pe parcursul a 6 săptămâni workshopuri cu artişti, în care ei ne învaţă să cântăm la instrumentele la care cântă ei la curs. Săptămâna trecută am cântat la santur şi săptămâna viitoare sper să facem toba care-mi place mie.
Fiind un curs nou, nu s-au înghesuit mulţi (şi sigur, poţi să-ţi dai seama că cursul n-a trecut încă prin proba de foc), dar avantajul e că e foarte intim. Workshopurile astea cu profesorul şi artiştii n-ar fi fost posibile dacă cursul ar fi avut 100 de oameni, iar şi profesorii vorbesc altfel când ajung deja să te cunoasă puţin.
La toate activităţile astea (2-3 ore de curs+2 seminar+1 workshop) se adaugă tot timpul pe care-l petreci ascultând şi citind (de obicei pe sărite) cărţile şi articolele pe care ţi le dau ei. E un curs destul de cronofag, dar îmi place mult. De fiecare dată când îmi spun: e, şi ştiu despre drumul mătăsii, mare lucru, îmi şi răspund: nu, ştiu infinit mai mult decât ştiam despre istoria, culturile, locurile şi oamenii din China până în Turcia.