14 februarie 2007

Global warming

14.2.2007
Cred că în ultima vreme începe să simţim tot mai multe efecte ale încălzirii globale pe pielea noastră. Vremea aici e destul extremă, dar când mai adaugi la asta şi haosul lucrurile pot deveni insuportabile. Mă gândesc că poate simţind mai tare efectele vom fi mai motivaţi să facem mai mult în direcţia asta, deşi exact cum se va salva lumea de la asta în viitor, nu ştiu.
Azi-noapte a început să ningă. Studenţii care ne vizitează din Asia erau în al nouălea cer: "Vedem şi noi zăpadă adevărată!" Pe cand ies şi ei afară, începe să plouă. Când ploaie, când grindină. Trei ore mai târziu începe şi furtuna. Toate pe un frig serios.
A doua zi: vremea se încălzeşte, lucrurile încep să se topească şi ploaia revine. Bocancii sunt la Ken, port adidaşi. Trec strada: de fiecare parte, apa se scurge în şuvoiae de peste 1,5 m lăţime. Mă plimb în sus şi-n jos încercând să găsesc un loc unde să pot trece. Sar peste dar aterizez prea aproape. Sunt în apă până peste încheieturi, dar măcar acum sunt uşurat. Mă afund aşadar în celelalte bălţi cu încredere, cu zâmbetul pe buze, consolându-ma că măcar acum mă pot gândi în sfârşit la treabă şi nu la ape.

Completare 6.3.2007
Altă zi grozavă. Parcă am fi în Siberia. wind GUSTING to 64 km/h. Toţi umblă cocoşaţi. Trăiesc mereu cu impresia că dacă nu alerg până la clădirea destinaţie (care har Domnului e întotdeauna la orizont), nu voi mai ajunge de loc.

Completare 16.3.2007
Încă o surpriză pe iarna asta. Intru la curs, e primăvară. Ultimele trei zile fusese cald, soarele bătea, iar lumea ieşise pe scările de la bibliotecă să citească. Pe când ies, e iarnă. Ningea cu mult spor, şi dintr-o dată aveam nevoie de fular. Acum e miezul nopţii şi s-au strâns vreo 10 centimetri. "Tancurile" traversează încă yardul ca să cureţe zăpada (aşa cum se vede în fotografia făcută mai devreme).
Însă problema e că pe lângă zăpadă avem şi grindină. Grindină mică, care când e zăpadă, când sunt bucăţi de gheaţă care-ţi pleznesc urechile deja îngheţate (şi ude). Mâine va fi furtună şi va ploua intens, după care vremea se va încălzi brusc. Oare este vreun fenomen meteorologic care nu se desfăşoară în aceste două-trei zile.

Niciun comentariu: