Demisia

Inainte să plec în vacanţă, am anunţat-o pe 'şefa' de la departamentul de spălat table că demisionez. Am încheiat jobul la fel de simplu cum îl luasem: printr-un simplu anunţ. Jobul pe care l-am avut fusese destul de bun: făceam în jur de $250 pe lună curăţând săli de clasă două ore pe zi, de luni până joi. Care două ore de obicei nici nu erau două ore, pentru că lucram foarte eficient, şi ajungeam adesea să scriu pe foaia cu timpul lucrat 0.75, 1.5, şi în zile de plictiseală ajungeam şi la 2.


Munca presupunea în primul rând dusul gunoiului. Asta nu prezenta probleme decât la 1-2 coşuri pe zi, unde se vărsa cafeaua prin pungă sau se rupea punga (aici un pic de greţăleală, dar no, un om normal trebuie să suporte măcar atât). Apoi trebuia să strâng hârtiile lăsate prin amfiteatru, pungile cu mâncare şi, din nou, cafelele abandonate. Apoi urma ştersul tablei. În jumătate din cazuri buretele era încărcat cu cretă până la refuz, aşa că îl băteam într-un loc unde să păteze cât mai puţin (era şi vina mea că nu aveam tot timpul bureţi curaţi cu mine) şi apoi cu mişcări ample, în câteva treceri, ştergeam nu numai ce era scris, dar şi urmele de cretă întinsă. Ca în cele din urmă sala de clasă să arate pentru studenţii de la seral aşa cam cum arată pentru noi dimineaţa când mergem la curs.
Jobul a fost bun, dar a venit vremea să mă opresc. Înainte să plec am încercat să aduc nişte schimbări în sistem, dar fără prea mult noroc. În primul rând, am vrut să le spun să se asigure că în depozit sunt mereu bureţi curaţi, dar se pare că mai au nevoie de încă un om să-i cureţe şi de o metodă care să nu implice spălarea lor cu apă (se strică). Apoi, aş fi vrut să fie un sistem serios de coordonare de lost&found. Găseam zilnic câte un mobil, calculator, aparat de fotografiat, dosar etc., care le duceam la birou ca lumea să vină să şi le ia. Problema este însă că oamenii vin în sala de clasă, văd că nu e obiectul, şi dacă nu e suficient de valoros, renunţă. Nu ştiu unde e biroul nostru, nu ştiu probabil unde au pierdut obiectul. Iar pentru că la Harvard lucrurile sunt descentralizate, un portmoneu pierdut pe drum de la cămin până la sala de clasă ar putea fi în 3-4 locuri. M-am gândit aşadar să se facă un site pe care lumea să posteze ce găseşte, unde le duce, şi ce s-a pierdut. Dar pentru un asemenea plan trebuie să vorbesc în alte locuri, şi văzând că pare aşa de greoaie implementarea, am renunţat (deşi nu trebuia). Măcar nişte bileţele standardizate trebuiau, care să le lăsăm în clase unde găseam obiecte. Însă cum deja este în fiecare sală un bileţel la uşă pe care scrie unde e biroul (dar pe care însă după mine nimeni nu-l citeşte pentru că pe anunţ mai sunt 3-4 chestii), propunerea nu a trecut.
Am hotărât deci că munca asta nu mi se potriveşte. Erau numai câteva moduri în care puteam să şterg tabla, să aranjez scaunele, sau să leg nodul la sacul de gunoi. Şi unde mi se părea că puteam inova ceva, nu eram în poziţia de a comanda schimbarea (după vreo doi ani de făcut curăţat cu grijă aş fi putut să fiu promovat, dar n-am atâta răbdare şi nervi).
Iată deci sfârşitul primului meu job. Un job care m-a disciplinat puţin (freacă, freacă, aşa, să fie perfect), m-a călit (ce-i în gunoaie pâna la urmă: lucruri pe care înainte să le aruncăm puneam mână) şi de ce nu, a fost şi un refugiu (mai ascultam muzică, mai lăsam celelalte treburi în urmă şi făceam un fel de workout).
În orice caz, deşi am avut şi eu pâna la urmă un job la Dorm Crew, n-o să uit niciodată gândul care l-am avut când am aflat prima dată când am aflat de această 'oportunitate'. Practic, Dorm Crew face parte din FMO, care reuneşte pe toţi cei care se ocupă de curăţenie (oamenii de servici) şi cei care tund iarba, desfundă canalele ş.a.m.d. Pe scurt, e vorba să faci treaba pe care o fac oameni cu educaţie minimă, din medii sociale de care noi ne distanţăm tot mai tare (trebuie să spun aici că am colegi aici care curăţă WC-urile din cămine pe bani). E vorba să faci joburile care ţi s-ar părea derizorii. Ca apoi, cu timpul, să urci scara, ştiind şi cum e la baza ei.